LEGENDE SI MITURI - SCORPIONUL (23 oct. - 22 nov.)
Una dintre cel mai des menționate legende grecești a Scorpionului este cea care îl are în centru pe Orion, fiul zeului mării, Poseidon.
Orion, un vânător puternic și neînfricat, avea obiceiul de a se lăuda că va ucide toate animalele de pe Pământ, ceea ce îi înfuria pe zei. Pentru a oferi protecție tuturor creaturilor, Artemis și mama ei, Leto, au trimis un scorpion uriaș în luptă cu Orion. În cele din urmă, Orion a fost ucis, iar Zeus, a cărui atenție fusese captată de lupta plină de viată dintre cei doi, l-a plasat pe scorpion printre stele. Ulterior, la cererea zeiței Artemis, Orion a fost și el adăugat pe cerul nopții, pentru a le reaminti muritorilor că trebuie să-și limiteze mândria excesivă.
Într-o altă versiune a legendei, vânătorul Orion, deși era mai priceput decât zeița Artemis, cunoscută ca fiind zeița vânătorii, spunea că Artemis era totuși un vânător mai bun. Astfel Artemis a început să-l placă pe Orion. Enervat fiind, Apollo, fratele geamăn al lui Artemis, a trimis un scorpion care să-l atace pe Orion. După moartea acestuia, Zeus i-a ridicat pe amândoi pe cer, plasându-i la distanță unul de altul pentru a evita continuarea luptei. Astfel, cei doi adversari nu pot fi zăriți niciodată împreună, constelațiile Orion și Scorpion fiind vizibile în momente total diferite.
Sursa foto: https://www.globeatnight.org/mythology/scorpius
https://www.farmersalmanac.com/scorpius-constellation-28189
Sursa info : https://www.globeatnight.org/mythology/scorpius
https://www.gods-and-monsters.com/scorpio-mythology.html
https://www.crystalinks.com/scorpio.html
VEZI BIJUTERII CU PIETRELE MENȚIONATE CA FIIND POTRIVITE PENTRU CEI NĂSCUȚI ÎN ZODIA SCORPION: BIJUTERII CU BERIL, ACVAMARIN, CORAL, TOPAZ, AMETIST, GRANAT, RUBIN.
Topazul este considerat ca fiind piatra de bază a celor născuți în zodia Scorpionului, aceasta având proprietatea de a le amplifica puterile, devenind astfel mai creativi și mai concentrați. (https://gemstagram.com/a-complete-guide-to-virgo-birthstone/)